Locomotor

La vertebratele superioare, inclusiv la om s-au diferențiat, in decursul evolutiei, grupuri de organe puse in slujba indeplinirii unor mari funcțiuni ale intregului organism. Un astfel de „complex funcțional” este și aparatul locomotor. Aparatul locomotor este alcatuit din oase cu legaturile lor -articulațiile- si din mușchi. Totalitatea structurilor osose formeaza scheletul. Acesta constitue un fel de „schela” care da forma generala si proporțiile corpului omenesc. Elementele scheletului contribuie la mențtinerea posturii organismului, opunându-se impovărării date de greutataea corpului, care se afla sub actiunea gravitației terestre. Osele sunt legate intre ele prin structuri conjunctive de diferite feluri, care le asigura mobilitatea, adica posibilitatatea deplasarii unora in raport cu altele. Aceste structuri sunt articulațiile. Oasele si articulațiile formeaza partea pasiva a aparaului locomotor. Pe ose se fixeaza muschii striați scheletici. Aceștia acțtioneaza asupra oaselor și articulațtiilor ca asupa unor parghii, constituind partea activa a aparatului locomotor, adica elemntele lui dinamice. In afara de imprimarea unor miscari segmentelor osoase, muschii mai intervin si în imobilizarea acestor segmente in anumite atitudini.

Coloana vertebrală este constituită din vertebre care diferă ca formă, mărime și număr, pe regiuni:

  • regiunea cervicală – din 7 vertebre (primele două se numesc atlas și axis)
  • regiunea toracică – din 12 vertebre
  • regiunea lombară – din 5 vertebre
  • regiunea sacrală – din 5 vertebre sudate (sacrum)
  • regiunea coccigiană – din 4/5 vertebre reduse (coccis).

Scheletul toracelui este alcătuit din 37 de oase

  • vertebrele toracale 12
  • coaste 12 perechi
  • sternul

Coastele se desprind de pe coloana vertebrală toracală, de pe suprafețele articulare laterale ale vertebrelor. Primele 7 perechi de coaste sunt „coaste adevărate” deoarece se articulează direct cu sternul prin intermediul cartilajelor costale. Următoarele 3 perechi se articulează cu sternul prin intermediul cartilajului costal al perechii a 7-a, iar ultimele două coaste nu se articulează deloc cu sternul, ele numindu-se coaste flotante. Aceste ultime 5 perechi sunt numite „coaste false”.

Pelvisul este alcătuit din 3 oase (la adult)

Membrul superior, are trei regiuni și este unit de restul scheletului prin centura membrului superior: 1. centura membrului superior (umărul)

2. brațul

3. antebrațul

4. Mână

  • oasele carpiene (pumnul)în număr de 8

– scafoid – semilunar – piramidal – pisiform – trapez – trapezoid – osul capitat – osul cu cârlig

  • oasele metacarpiene în număr de 5
  • oasele falange în număr de 14, 2 pentru degetul mare (police) și câte trei pentru restul degetelor:

– falanga proximală – falanga medială – falanga distală.
Membrul inferior, are trei regiuni și este legat de trunchi prin centura pelvină. 1. centura pelvină sau pelvisul 2. coapsă

3. gambă

4. piciorul

  • oasele tarsiene în număr de 7

– talus – calcaneu – cuboid – navicular – cuneiformul lateral – cuneiformul mijlociu – cuneiformul medial

  • oasele metatarsiene în număr de 5
  • oasele falange în număr de 14, 2 pentru degetul mare și câte trei pentru restul degetelor:

– falanga proximală – falanga medie – falanga distală.

Craniul osos :

1. Neurocraniu

  • os frontal
  • două oase temporale
  • două oase parietale
  • osul occipital
  • osul etmoid
  • osul sfenoid

2. Viscerocraniu

  • două oase nazale
  • două oase lacrimale
  • două oase zigomatice
  • două oase maxilare
  • mandibula
  • vomerul
  • palatinul

Scheletul capului sau masivul scheletic cranio-facial este un ansamblu de oase ale craniului (în latină ossa cranii) și ale feței (în latină ossa faciei) cunoscut și sub numele de țeastă, scăfârlie, hârcă sau cap. Cel din urmă termen este impropriu din punct de vedere anatomic deoarece craniul este de fapt o parte care constituie capul. Cu toate acestea, în alte domenii cum ar fi embriologia sau biologia, craniul este considerat ca fiind sinonim al capului. Distincția dintre craniu și față este foarte clară: în esență craniul conține encefalul în timp ce fața este zona în care se află mușchii mimicii, mușchii cu care se realizează mestecatul și cateva dintre organele de simț.

Funcții

  • Protejarea encefalului;
  • Participă la masticarea hrănii;

Craniul vazut dintr-o parte

Structura

este de obicei alcătuit dintr-un:

Oasele neurocraniului

Osul frontal (lat: os frontale)

Osul etmoid (lat: os ethmoidale)

Osul sfenoid (lat: os sphenoidale)

Osul occipital (lat: os occipitale)

Osul parietal (2) (lat: os parietale)

este foarte puternic

Oasele suturale (lat:ossa suturalia)

Osul temporal (2) (lat: os temporale)

Oasele viscerocraniului

Osul lacrimal (2) (lat: os lacrimale)

Osul nazal (2) (lat: os nasale)

Cornetul inferior (lat: concha nasalis inferior)

Vomerul (lat:vomer)

Maxila (lat:maxilla)

Osul palatin (2) (lat:os palatinum)

Osul zigomatic (2) (lat:os zygomaticum)

Mandibula (lat:mandibula)

Osul hioid (lat:os hyoideum)

Artrologia capului

Structurile funcționale de rezistența ale craniului

Regiuni craniene

Partea interioară a craniului se numește endocraniu iar parte exterioară exocraniu. Pe de altă parte, craniul poate fi segmetat pe verticală și în acest caz se vorbește despre craniul superior sau bolta craniană (în latină: calvaria) și craniul inferior sau baza craniului (lat: basis cranii).

Craniu uman văzut din faţă

Craniu uman văzut din lateral

Această diviziune nu este arbitrară ci se fundamentează pe originea embriologică diferită a structurii oaselor craniene: osificare endocondrală pentru oasele de la baza craniului și osificare intramembranoasă pentru oasele boltei. Bolta este formată din oasele: frontal (partea verticală), parietali, scuamele temporalilor și occipital (partea superioară). Baza cuprinde restul părților scheletului cranian. Limita între bază și boltă este reprezentată printr-o linie care formează o circumferință sinuoasă și care pleacă de la depresiunea naso-frontală până la protuberanța occipitală externă.

Origine, dezvoltare și creștere

Structurile cefalice craniene încep să se dezvolte în mezenchim provenind din celulele crestei neurale și ale mezodermului paraxial. Oasele care formează craniul nu au aceeași origine, din această cauză se face distincție între regiunile boltei și ale bazei craniului.

Neurocraniul membranos – bolta craniană

Oasele boltei craniene sunt oase plate cu rol de protecție. Aceastea iau naștere în timpul procesului de osificare intramembranoasă din plăcile țesutului conjunctiv fibros (mezenchim) care înconjoară encefalul. Astfel, în mod centrifug se dezvoltă (osifică) oasele membranoase plate. În momentul nașterii, procesul de osificare nu este încheiat iar oasele boltei nu sunt complet unite având spații între ele acoperite de țesut fibros (aceste suturi sunt denumite fontanele).

Neurocraniul cartilaginos (condrocraniul) – baza craniului

Oasele bazei craniului se dezvoltă din condrocraniu prin procesul de osificare endocondrală. Condrocraniul este o structură formată din diferite nuclee cartilaginoase osteogenice separate (condrocraniul precordal își are originea în creasta neurală iar condocraniul cordal în mezodermul paraxial).

Fontanelele – craniul nou-născutului

La naștere, oasele plate ale craniului nu sunt complet osificate și sunt separate de spații ocupate de țesut conjunctiv fibros (provenit din creasta neurală) care în viitor va contribui la formarea definitivă a oaselor și a articulațiilor oaselor (sinfibroză). Așadar, aceste spații sunt:

  • sutura metopică
  • coronală
  • sagitală
  • lambdoidă.

În acele locuri în care se articulează mai mult de două oase, suturile sunt ample și formează șase fontanele:

  • două impare și mediane: fontanela anterioară și posterioară;
  • două laterale și pare: mastoida și sfenoida.

Fontanelele au o importanță capitală în timpul nașterii pentru că permit suprapunerea plăcilor osoase ale craniului care dau posibilitatea trecerii capului fătului prin canalul de naștere. În timpul puerperiului, oasele revin la poziția lor inițială. În timpul copilariei, palparea fontanelei anterioare permite verificarea normalității în dezvoltare, a osificării craniului precum și a presiunii intracraniene.

Creștere și consolidare

Fontanelele au nevoie de mulți ani pentru a se osifica complet și pentru a obține coaptația totală cu oasele craniului. Creșterea oaselor bolții craniene care continuă până la stadiul de adult se realizează din materialul fibros al suturilor fontanele. Acest mecanism permite o relativă adaptabilitate a cutiei craniene conformă cu creșterea și dezvoltarea encefalului și a masivului facial. Capacitatea craniană completă este atinsă la vârsta cuprinsă între cinci și șapte ani.

Articulații

Articulațiile oaselor craniului sunt imobile și fixează oasele între ele prin intermediul cartilajelor (sincondroză) sau al țesutului conjuctiv fibros (sinfibroză). Acele oase care fac parte din baza craniului, dezvoltate în timpul osificării endocondrale, se unesc între ele prin intermediul sincondrozei. Oasele care formează bolta craniană, cât și oasele feței, dezvoltate din primordii de țesut conjunctiv, se unesc între ele prin sinfibroză sau suturi (lat: suturae). În funcție de configurația suprafețelor articulare, se disting trei tipuri de suturi (sinfibroze) ale craniului:

  • suturi dentate formate din unirea suprafețelor articulare. Este articulația care unește oasele frontal, occipital, parietal, sfenoid și etmoid (articulația fronto-parietală, parieto-parietală, parieto-occipitală, fronto-etmoidală, fronto-sfenoidală) și articulațiile cu masivul facial (fronto-malară, fronto-nazală, etc).
  • suturile scuamoase formate din unirea suprafețelor rugoase “cu bizou”.
  • articulația vomerului cu sfenoidul formată din unirea unei suprafețe cu formă de creastă (creastă sfenoidală inferioară) care se fixează într-o suprafață complementară în formă de fantă.

Artrologia sau syndesmologia (Greacă: syndesmos = ligament și logos = știință) este partea anatomiei care are ca obiect studiul articulațiilor.

Articulațiile alcătuiesc totalitatea elementelor prin care oasele se unesc între ele. Aceste elemente sunt reprezentate prin formațiuni conjuctive și mușchi. Artrologia tratează îndeosebi formațiunile conjuctive, în timp ce mușchii sunt studiați la capitolul de miologie.

Articol preluat din http://ro.wikipedia.org/wiki/

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: